Bitter Taina Maramuresului 500ml Hypericum
Bitter Taina Maramuresului 500ml Hypericum
Bitter Taina Maramuresului 500ml Hypericum

Bitter Taina Maramuresului 500ml Hypericum


In stoc
9 puncte Bucura-te oricand de punctele tale ! Ele vor fi adaugate in contul tau de client dupa achizitia acestui produs.
Vezi mai mult
96.64 Lei *pret cu TVA (in pret nu este inclus transportul)
- +
Cod Produs: 15051
Code de bare: 30292

Ingrediente: Apă demineralizată; extracte hidroenzimatice (30%) din: frunze de Ceai verde (Camellia sinensis) – 7%, flori de Gălbenele (Calendula officinalis) – 7%, rădăcină de Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) – 6%, flori de Sunătoare (Hypericum perforatum) – 5%, rădăcină de Lumânărica-pământului (Gentiana asclepiadea) – 4%, fructe de Ienupăr (Juniperus communis) – 3%, rizomi de Obligeană (Acorus calamus) – 3%, părți aeriene de Păpădie (Taraxacum officinale) – 3%, părți aeriene de Trei-frați-pătați (Viola tricolor) – 3%, părți aeriene de Urzică (Urtica dioica) – 3%, rădăcină de Angelică (Angelica archangelica) – 2%, frunze de Anghinare (Cynara scolymus) – 2%, fructe de Armurariu (Silybum marianum) – 2%, frunze de Afin (Vaccinum myrtillus) – 2%, frunze de Busuioc (Ocimum basilicum) – 2%, părți aeriene de Cimbru (Thymus vulgaris) – 2%, părți aeriene de Coada-calului (Equisetum arvense) – 2%, părți aeriene de Coada-șoricelului (Achillea millefolium) – 2%, fructe de Coriandru (Coriandrum sativum) – 2%, fructe de Fenicul (Foeniculum vulgare) – 2%, flori de Hibiscus (Hibiscus sabdariffa) – 2%, părți aeriene de Isop (Hyssopus officinalis) – 2%, fructe de Măceș (Rosa canina) – 2%, frunze de Izmă-bună (Mentha piperita) – 2%, muguri de Brad-argintiu (Abies alba) – 2%, muguri de Pin (Pinus sylvestris) – 2%, părți aeriene de Pufuliță (Epilobium parviflorum) – 2%, părți aeriene de Rostopască (Chelidonium majus) – 2%, frunze de Salvie (Salvia officinalis) – 2%, flori de Salcâm (Robinia pseudacacia) – 2%, flori de Soc (Sambucus nigra) – 2%, părți aeriene de Sulfină (Melilotus officinalis) – 2%, părți aeriene de Troscot (Polygonum aviculare) – 2%, părți aeriene de Turiță-mare (Agrimonia eupatoria) – 2%, frunze de Zmeur (Rubus idaeus) – 2%, frunze și flori de Păducel (Crategus monogyna) – 1,5%, părți aeriene de Pedicuță (Lycopodium clavatum) – 1,5%, frunze și ramuri tinere de Vâsc (Viscum album) – 1,5%, rădăcină de Ghințură galbenă (Gentiana lutea) – 1%, Scorțișoară (Cinnamomum zeylanicum) – 0,5%; alcool etilic (96%); sirop de zahăr invertit; miere de albine.

Caracteristici generale ale produsului:

Bitterul „Taina Maramureșului” este un extract natural hidroalcoolic, obținut din 40 de plante medicinale cu proprietăți fitoterapeutice deosebite. Acesta este o concepție originală, fiind cea mai complexă și holistă formulă din gama de bittere de la Hypericum. La fel ca și în cazul celorlalte bittere Hypericum, Taina Maramureșului este preparat aproape în integralitate din plante medicinale existente în flora României, majoritatea fiind culese chiar din flora spontană. Ne-am orientat după principiul legăturii dintre om, natură și credința că Dumnezeu, când a creat omul, a creat și mijloacele sale de subzistență și viață sănătoasă în spațiul său vital. Astfel, folosindu-ne de experiența acumulată de-a lungul a aproape 25 de ani de când am ales să aducem natura în ajutorul sănătății, a luat naștere Bitterul „Taina Maramureșului” care am considerat că surprinde cel mai bine spiritul unic al plaiurilor magice Maramureșene.

Asocierea de plante din formula de față este gândită astfel încât să facă din acest produs un tonic și stimulent general al organismului, un reglator al funcțiilor vitale și al stării de spirit. Este un adevărat „elixir al vieții” prin multiplele acțiuni binefăcătoare asupra sănătății și stării generale a corpului. Acesta ameliorează un număr variat de simptome, și ajută la reducerea durerii. Înlătură oboseala și stresul conferind bună-dispoziție și putere de muncă prin conținutul bogat în substanțe active valoroase. Întărește imunitatea organismului în mod natural prin creșterea puterii de apărare în fața agenților patogeni, fiind indicat în: viroze, gripe, infecții cu stafilococi, streptococi, micoze. Imunitatea crescută ajută organismul în lupta cu factorii cancerigeni, producători de tumori benigne sau maligne. Scade colesterolul din sânge și combate statusul proinflamator (inflamația din organism), reducând riscul apariției arteriosclerozei și, prin aceasta, a producerii accidentelor cerebrale și cardiace. Detoxifică organismul, stimulând eliminarea toxinelor pe cale renală, digestivă și sudorifică. Ajută digestia (digestiv, stomahic), diminuează durerile abdominale și elimină balonările (spasmolitic și carminativ), iar prin caracterul coleretic-colagog (drenarea bilei), calmează crizele de colecist. Fiind ușor laxativ, este indicat în curele de slăbire, tratamentul antihemoroidal și în constipațiile cronice. Ameliorează durerile reumatismale prin efectul analgezic și antiinflamator, calmează durerile de cap de natură nervoasă, reumatică sau biliară, prin administrarea pe cale internă și aplicații externe pe locul dureros. Folosit sub formă de frecție, îmbunătățește circulația periferică defectuoasă în afecțiuni ale arterelor sau venelor și reduce simptomele răcelii și gripei. Întârzie procesul de îmbătrânire prin reglarea funcțiilor organismului și datorită compușilor antioxidanți, ușurează traversarea etapei de menopauză la femei, amână instalarea osteoporozei (datorită proprietăților antiinflamatoare), calmează durerile articulare, întărește vederea. Poate fi folosit și în gastritele hiperacide și în ulcer gastro-duodenal datorită ingredientelor active care scad sau neutralizează acidul gastric în exces și limitează supradezvoltarea bacteriei Helicobacter pylori (considerată responsabilă de cauzarea ulcerelor gastrice), împiedicând prin aceasta apariția esofagitei de reflux.

Printre principiile active conținute în produsul de față, amintim vitaminele (complexul vitaminic B, K, PP, C, D, A și E), mineralele (potasiu, calciu, crom, fier, magneziu, seleniu, zinc, cupru, siliciu, fosfor, iod și mangan), clorofilaterpenoizii (carotenoizi), polifenolii (flavonoide, lignani, taninuri, stilbene), fitosterolii (sitosteroli, tocoferoli) și acizii organici (cafeic, galic, salicilic, elagic, clorogenic, ferulic, cumarine). Compuși precum acidul cafeic sau acidul galic sunt recunoscuți pentru efectele lor puternic antioxidante. De fapt, acidul galic este utilizat chiar ca un standard în analizele asociate activității antioxidante (metoda Folin-Ciocâlteu). Mai mult, studiile științifice au evidențiat efectul inhibitor al acidului galic în formarea proteinei amiloide asociate cu apariția afecțiunilor degenerative precum Alzheimer sau Parkinson. De asemenea, acidul cafeic și-a dovedit, în numeroase studii, acțiunea inhibitoare asupra proliferării celulelor canceroase, fiind în același timp, și un bun imunomodulator și antiinflamator. Alți acizi polifenolcarboxilici regăsiți în produsul de față sunt: acidul homogentisic și cel dihidroxibenzoic, cel din urmă fiind folosit ca intermediar în produsele farmaceutice cu acțiune analgezică, antipiretică (reducerea febrei) și antireumatică.

Responsabile de aroma deosebită a produsului, dar și de numeroase proprietăți terapeutice, sunt uleiurile volatile (terpene, terpenoizi) și principiile amare conținute care sunt extrase cu succes cu ajutorul alcoolului (etanol). Alfa-pinenul, carnosolul, carvacrolul, sabinenul, borneolul, limonenul sau cinamaldehida sunt toate uleiuri aromatice ce au fost perfect valorificate prin procesul multifazic avansat de obținere a produsului de față ce cuprinde: extracția enzimatică la rece, macerarea în alcool etilic din cereale și infuzarea extractului în vederea recuperării compușilor activi ce nu s-au putut extrage în primele două etape. Astfel, alfa-pinenul este un bronhodilatator foarte biodisponibil, dar și un bun antiinflamator, un antibiotic natural cu spectru larg și chiar și un adjuvant al memoriei prin inhibarea acetilcolinesterazei. Limonenul conferă produsului de față proprietățile sale digestive fiind des folosit în medicina naturistă și alternativă pentru calmarea simptomelor refluxului gastroesofagian și a arsurilor (pirozis).
 

În concluzie, Bitterul „Taina Maramureșului” este un produs deosebit, obținut din ingrediente de calitate, atent selecționate ce au fost prelucrate cu ajutorul unor instalații de top, în vederea valorificării principiilor biologic-active și a creării unei arome deosebite. Acesta reușește să îmbine armonios un gust unic, plăcut, cu proprietăți sanogene de excepție, putându-se dovedi indispensabil la mesele festive, grele, însă este și o opțiune naturală și sănătoasă de a stimula pofta de mâncare. Prin sinergia compușilor biologic-activi din cele 30 de plante medicinale, Bitterul „Taina Maramureșului” acționează ca un reglator al tuturor funcțiilor vitale. Acesta poate fi considerat un adevărat „elixir al vieții” datorită multiplelor acțiuni benefice asupra sănătății și a stării generale a organismului, indiferent de vârstă.
 

În continuare, vom prezenta principalele proprietăți benefice ale plantelor din Bitterul Taina Maramureșului:

-   Ceaiul verde: contribuie la menținerea unei greutăți normale; stimulează creșterea ratei metabolice și arderea grăsimilor; contribuie la reglarea profilului lipidic (colesterol, trigliceride); susține buna funcționare a sistemului cardiovascular; ajută la normalizarea glicemiei și la protejarea glandelor producătoare de insulină; susține buna funcționare a sistemului gastrointestinal și îmbunătățește digestia; susține memoria prin protejarea celulelor nervoase față de stresul oxidativ; protejează sănătatea ochilor și a prostatei prin acțiunea antioxidantă; facilitează relaxarea și concentrarea datorită conținutului în teină; susține buna funcționare a sistemului imunitar; contribuie la încetinirea proceselor de îmbătrânire.

-   Gălbenelele: contribuie la sănătatea ficatului și a intestinelor, au proprietăți antiinflamatoare și antialergice, susțin organismul în perioadele de stres și suprasolicitare, întârzie apariția semnelor de îmbătrânire, au un efect calmant la nivelul gurii, gâtului, faringelor și a corzilor vocale, are proprietăți antifungice, antibacteriene și cicatrizante datorită conținutului în provitamina A, aminoacizi esențiali și compuși antibacterieni.

-   Sunătoarea: contribuie la buna funcționare a tractului intestinal și susține digestia; stimulează secreția normală de sucuri biliare și favorizează drenarea bilei; ajută la îmbunătățirea sănătății și a aspectului general al pielii; menține funcțiile organismului prin întărirea imunității, îmbunătățirea stării sistemului cardiovascular, tonifierea corpului, stimularea capacităților mentale și creșterea adaptabilității organismului în situații extreme și stresante; are proprietăți tonifiante și regeneratoare asupra corpului; ajută la echilibrarea emoțională și îmbunătățirea stării de spirit; contribuie la inducerea unei stări de relaxare și obținerea unui somn sănătos; are un efect calmant la nivelul gurii, faringelor și a corzilor vocale.

-   Lemnul-dulce: are o acțiune calmantă asupra gâtului, ușurează respirația, ajută la menținerea bunei funcționări a mucoaselor stomacale și intestinale, facilitează digestia, susține sistemul imunitar, menține sănătatea sistemului urinar și a prostatei și susține funcția întregului sistem reproducător.

-   Gențiana (Ghințura): contribuie la confortul digestiv; combate oboseala fizică și psihică și îmbunătățește capacitățile fizice și mentale; energizează organismul.

-   Gențiana (Ghințura) și Țintaura: Contribuie la confortul digestiv.

-   Ienupărul: crește rezistența fizică a organismului față de factorii de mediu severi, ajută la buna funcționare a digestiei, participă la metabolizarea grăsimilor și a carbohidraților.

-   Ienupărul, Salvia, Păducelul și Sunătoarea susțin mecanismele naturale de purificare ale corpului și favorizează eliminarea toxinelor.

-   Obligeana: susține digestia, contribuie la funcția normală a tractului intestinal, ajută la menținerea unui echilibru armonios la nivel digestiv și intestinal.

-   Păpădia: susține funcțiile hepatice, stimulează apetitul și digestia și susține buna funcționare a sistemului gastrointestinal prin acțiunea sa prebiotică.

-   Trei-frați-pătați: are o acțiune calmantă asupra gâtului, ușurează respirația, susține confortul digestiv, susține motilitatea intestinală, favorizează eliminarea toxinelor și a acidului uric.

-   Urzica-mare: susține vitalitatea și energizează corpul, ajută la menținerea sănătății inimii, are proprietăți antiinflamatoare la nivel pulmonar, expectorante și spasmolitice, susține circulația venoasă și poate reduce senzația de picioare obosite, este folosită în mod tradițional ca adjuvant pentru problemele de piele și îndepărtarea impurităților, conține minerale (fier) și reduce anemia, ajută la îndepărtarea mătreței și vindecarea rănilor.

-   Angelica: crește rezistența organismului față de factorii severi de mediu (adaptogenă); susține buna funcționare a sistemului hepatic; contribuie la îmbunătățirea digestiei; ajută la reglarea poftei de mâncare; are un efect calmant la nivelul gâtului, faringelor și corzilor vocale.

-   Armurariul: Susține procesele naturale de regenerare și detoxifiere ale ficatului (datorită conținutului de silimarină), contribuie la protejarea celulelor hepatice atunci când se utilizează compuși cu acțiune oxidantă, favorizează secreția de bilă și contribuie la îmbunătățirea digestiei.

-   Afinul: contribuie la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ fiind o sursă de antioxidanți, oferă apărare naturală împotriva radicalilor liberi, asigură buna funcționare a microcirculației sanguine și reducerea senzației de picioare grele, sprijină claritatea vizuală, susține funcția retinei, menține sănătatea ochilor, susține fluxul sanguin la ochi, oferă suport antioxidant pentru ochi, ajută la protejarea ochilor, susține buna funcționare a mucoaselor gastrice și intestinale datorită antocianozidelor conținute, susține metabolismul normal al glucidelor, lipidelor și proteinelor.

-   Busuiocul: are un efect relaxant, ajută la calmarea tractului respirator, susține circulația sanguină și poate contribui la optimizarea activității mentale și cognitive.

-   Coada-calului: susține procesul natural de relaxare, poate contribui la remineralizarea organismului, ajută la menținerea părului, unghiilor și a pielii în stare optimă datorită conținutului în siliciu, menține elasticitatea arterelor.

-   Cimbrul: menține sănătatea sistemului respirator și facilitează expectorarea; are un efect calmant la nivelul gâtului și al tractului respirator; susține sistemul imunitar; protejează organismul de acțiunea stresului oxidativ datorită conținutului în antioxidanți; calmează spasmele abdominale (spasmolitic); ușurează digestia.

-   Coada-șoricelului: Poate reduce colesterolul din sânge. Ajută la scăderea în greutate. Ajută la menținerea funcției vasculare normale. Contribuie la confortul digestiv.

-   Coriandrul: ajută la eliminarea toxinelor și a gazelor de la nivelul tractului digestiv, contribuie la normalizarea colesterolului și digestiei, susține funcțiile sistemelor nervos și imunitar, menține funcția cardiacă, ajută la răcorirea pielii.

-   Feniculul: ajută la menținerea sănătății tractului digestiv; susține digestia și normalizează pofta de mâncare; contribuie la stimularea lactației la femeile care alăptează (galactogen); ajută la reducerea disconfortului asociat menopauzei și ciclului menstrual; reduce senzația de balonare și spasmele abdominale; susține mecanismele de detoxifiere ale organismului; are un efect expectorant și este calmant la nivelul gurii, gâtului, faringelor și a corzilor vocale; susține imunitatea.

-   Hibiscusul: contribuie la energizarea organismului; crește rezistența în episoadele de surmenaj fizic și intelectual; are un efect tonic și de întărire a organismului; susține microcirculația și ajută la reducerea senzației de picioare grele.

-   Isopul: are un efect calmant și plăcut la nivelul gâtului, faringelor și al corzilor vocale, susține sănătatea oaselor și a articulațiilor.

-   Măceșul: contribuie la menținerea sănătății și a flexibilității articulațiilor; contribuie la buna funcționare a sistemelor: imunitar, respirator și digestiv.

-   Izma-bună (Menta): ajută la indigestie, flatulență și spasme abdominale; ajută la susținerea relaxării și la menținerea unui somn sănătos; contribuie la apărarea naturală a organismului și susține sistemul imunitar; ajută la o digestie sănătoasă, contribuie la funcțiile digestive și contribuie la funcționarea normală a tractului intestinal.

-   Bradul argintiu: Menține sănătatea căilor respiratorii; susține imunitatea tractului respirator și decongestionează căile respiratorii. Susține sănătatea oaselor și a dinților (structura, mineralizarea, densitatea osoasă); stimulează apetitul; contribuie la protejarea organismului împotriva microorganismelor patogene.

-   Pinul: Menține sănătatea căilor respiratorii; susține imunitatea tractului respirator și decongestionează căile respiratorii.

-   Pufulița-cu-flori-mici: are un efect antidiareic datorită proprietăților antimicrobiene și a încetinirii peristaltismului; protejează organismul față de stresul oxidativ având acțiune antioxidantă și anti-îmbătrânire; crește rezistența fizică a corpului față de factorii nocivi de mediu; ajută la menținerea sănătății prostatei și a tractului urinar; contribuie la menținerea mobilității și flexibilității articulare;

-   Rostopasca: contribuie la menținere sănătății ficatului; susține digestia și procesele de detoxifiere a organismului; are proprietăți antioxidante.

-   Menta, Anasonul și Rostopasca: ajută la eliminarea disconfortului abdominal.

-   Salvia: contribuie la menținerea confortului în timpul menstruației și a menopauzei, susține digestia și buna funcționare a stomacului și a tractului intestinal, contribuie la normalizarea transpirației, are un efect calmant la nivelul gurii, gâtului, faringelor și a corzilor vocale, susține sistemul imunitar, susține remineralizarea osoasă după modificările din timpul menopauzei, are un efect antibacterian.

-   Salcâmul și Gălbenelele: contribuie la protecția membranei gastrice și la reducerea disconfortului digestiv.

-   Socul: susține funcțiile excretorii ale rinichilor; favorizează transpirația (diaforetic); contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar; folosit în mod tradițional ca adjuvant în curele de slăbire.

-   Troscotul: are un efect calmant la nivelul tractului respirator; calmează senzația de mâncărime în gât și reduce răgușeala; susține eliminarea excesului de apă din organism (mărește diureza); contribuie la eliminarea bacteriilor patogene pe cale urinară prin reducerea capacității acestora de a adera la peretele tractului urinar.

-   Sulfina: are o acțiune antiinflamatoare, contribuie la buna funcționare a circulației periferice și susține digestia.

-   Troscotul: are un efect calmant la nivelul tractului respirator; calmează senzația de mâncărime în gât și reduce răgușeala; susține eliminarea excesului de apă din organism (mărește diureza); contribuie la eliminarea bacteriilor patogene pe cale urinară prin reducerea capacității acestora de a adera la peretele tractului urinar.

-   Turița-mare: susține funcția hepato-biliară prin conținutul de fitosterină, stimulează secreția și evacuarea bilei și are proprietăți antiinflamatoare și regeneratoare asupra ficatului.

-   Zmeurul: Susține buna funcționare a sistemului urinar; atenuează simptomele asociate sindromului premenstrual și menopauzei.

-   Păducelul: susține circulația, relaxarea și calmarea.

-   Păducelul și Sulfina susțin circulația normală a sângelui în creier.

-   Pedicuța: susține funcția normală a sistemului urinar și ajută la menținerea confortului înainte de și în timpul menstruației.

-   Vâscul: poate scădea tensiunea arterială datorită acțiunii de vasodilatare; ajută la modularea răspunsului antiinflamator din organism și la reducerea inflamației musculare și articulare; contribuie la menținerea sănătății vasculare; crește permeabilitatea și microcirculația capilară; împreună cu o dietă echilibrată, susține metabolismul lipidic (colesterol și trigliceride).

-   Scorțișoara: îmbunătățește pofta de mâncare și digestia, ajută la menținerea confortului gastric și are proprietăți carminative, contribuie la menținerea confortului corporal, cranian și dentar, susține buna funcționare a tractului respirator superior, susține buna funcționare a inimii și circulației, ajută la purificarea sângelui, contribuie la normalizarea nivelului lipidelor din sânge, susține producția de HDL („colesterolul bun”), ajută la creșterea nivelului de energie a organismului, ajută la sporirea capacităților fizice și mentale, contribuie la întărirea organismului, are proprietăți tonice, poate contribui la normalizarea glicemiei și a greutății corporale.

Bitterele produse de către firma Hypericum pot fi folosit timp îndelungat, nu au contraindicații pentru persoanele sănătoase și se poate asocia cu medicamente atunci când este administrat corect și sub îndrumarea unui specialist. Persoanele care nu au voie să consume alcool, pot dilua bitterul în ceai fierbinte care provoacă evaporarea alcoolului.

 

Mod de utilizare:

Intern:

Adulți: 6 lingurițe pe zi, câte 1 linguriță (≈ 5 ml) înainte și după masă, de 3 ori pe zi, ca atare sau în ceai fierbinte (pentru evaporarea alcoolului).

Copii: 3 lingurițe pe zi, câte 1 linguriță după mesele principale, în ceai fierbinte.

Extern: se aplică direct sub formă de: masaj, comprese, fricționări și inhalații.

Volum net: ℮ 500 ml, 29% vol. alc.

Contraindicații: Nu se utilizează de către persoanele cărora le este interzis/limitat consumul de alcool și de către cele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

-   Femeile însărcinate sau care alăptează și persoanele care urmează tratamente medicamentoase (în special anticoagulante sau antidiabetice) sau care se află sub supraveghere medicală sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;

-   Poate interacționa cu medicamentele care se metabolizează la nivelul ficatului, cu antidiabeticele sau cu cele care afectează nivelul colesterolului (statine) și coagularea sângelui (de ex., warfarina), la administrare concomitentă.

-   A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;

-   A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;

-   Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Condiții de păstrare: bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.


Recenzii Produs
0 0 Recenzii
Spune-ti parerea acordand o nota produsului



Incercam sa va reconectam la Server...
Reincarcare
Incercam sa va reconectam la Server...
Reincarcare
Incercam sa va reconectam la Server...
Reincarcare
Nu v-am putut reconecta la Server. Va rugam accesati butonul Reincarcare. Reincarcare 🗙