Este una dintre plantele extrem de puternice si eficiente în tratarea alcoolismului si tabagismului, dezintoxicarea organismului, decongestionarea si stimularea hepatica. Acestea precum si alte tulburari pe care le amelioreaza sau le vindeca fac din pedicuta una dintre plantele de exceptie din flora tarii noastre
Actiuni: Antialcoolic, antitabagic, detoxifiant, emetic, stimulent pancreatic, tonic hepatic.
Indicatii:
Intern: - Tabagism si alcoolism - creeaza intoleranta organismului la aceste excitante. Se administreaza câte o jumatate de lingurita de tinctura în 100 ml de apa, de 4 ori pe zi. Tratamentul trebuie sa dureze mai mult luni (minim 3); - Insomnie, isterie, depresie (adjuvant) - se administreaza câte o jumatate de lingurita de tinctura în 100 ml de apa, de 3 ori pe zi; - Dermatoze, eczeme, psoriazis (adjuvant) - se administreaza câte o jumatate de lingurita de tinctura în 100 ml de apa, de 4 ori pe zi. Se asociaza foarte bine cu tinctura din fructe de soc si cea de trei frati patati; - Adjuvant în ciroza hepatica, hepatita virala, congestii hepatice - se administreaza câte o lingurita de tinctura în 200 ml de apa, de 3 ori pe zi. În aceste tulburari se asociaza bine cu tinctura din armurariu si gentiana; - Litiaza renala, constipatie - se administreaza câte o jumatate de lingurita de tinctura în 100 ml de apa, de 3 ori pe zi.
Extern: - Contra durerilor, spasmelor musculare, hipertensiunii – se aplica comprese îmbibate în tinctura pe zona spatelui, timp de 1-2 ore pe zi, sau peste noapte; - Pentru întarirea firului de par – la finalul spalarii parului, se clateste cu o lingurita de tinctura diluata într-o cana cu apa calda.
Precautii: Nu se supradozeaza. În cazurile de alcoolism si tabagism, continuarea acestor obiceiuri nocive în timpul tratamentului cu pedicuta poate genera reactii adverse violente (greata, varsaturi).
Contraindicatii: Femeile însarcinate si cele care alapteaza nu vor folosi aceasta planta.